Am plecat din România. Trăiesc și muncesc departe de casă. Nu vorbesc despre diaspora ca despre o temă de conferință. Vorbesc despre oameni care țin două calendare în cap: al țării în care câștigă pâinea și al țării pe care n-au încetat s-o numească acasă.
România a exportat, ani la rând, nu doar forță de muncă. A exportat încredere. Familii despărțite, copii crescuți la telefon, părinți care se întorc doar în concediu. În tot acest timp, statul i-a tratat adesea ca pe un electorat de sezon: buni când trebuie votul, invizibili când trebuie un act, o pensie, recunoașterea unei munci făcute afară.
Ce am învățat în afară
Trăiesc în Țările de Jos. Aici văd ce înseamnă o regulă care se respectă și un termen care nu e negociabil după dispoziție. Văd și prețul: să explici, de fiecare dată, cine ești, ce drepturi ai, de ce încă îți pasă de o țară care, uneori, se face că nu te aude. Diaspora nu e o statistică de milioane. Sunt oameni concreți, cu locuri de muncă, cu copii în două sisteme școlare, cu părinți acasă care așteaptă un pachet și un telefon.
Cine a construit de la zero în străinătate știe altceva decât discursul despre „românii noștri de pretutindeni”. Știe birocrația de la ambele capete. Știe ce înseamnă un ghișeu care nu răspunde și o lege pe care n-o poți citi fără translator. De aceea nu vorbesc despre „reîntoarcere” ca pe o lozincă. Vorbesc despre respect. Un om respectat poate alege să rămână, să trimită, să revină sau să țină legătura. Un om umilit doar se închide.
Ce cer de la stat
Cer reprezentare care nu e de formă. Proceduri pe care un român din Olanda, Italia sau Spania le înțelege fără să-și ia o săptămână de concediu. O relație în care diaspora nu e nici vinovată că a plecat, nici datoare să tacă. Solidaritatea față de comunitățile din afara țării este scrisă în valorile ASR — statut, articolul 10. O susțin pentru că am trăit-o, nu pentru că arată bine într-un program.
Un stat eficient nu e un slogan separat de diaspora. Este condiția ca cei plecați să nu mai fie tratați ca excepții. Digitalizare, termene, același tratament. Fără asta, orice „strategie pentru românii de afară” rămâne un afiș.
Ce urmează
Ca președinte ASR, nu promit că voi aduce pe toată lumea acasă. Promit că nu voi vorbi despre diaspora doar în an electoral. Documentele partidului sunt pepartidulasr.ro. Argumentul meu, aici, rămâne același: românii din afara țării sunt parte din națiune. Un stat serios se poartă ca atare.